Accesarea unui credit

Solicitarea și contractarea unei facilități de creditare

 

Bine ai venit pe pagina dedicată solicitării și contractării unei facilități de creditare! Îți mulțumim pentru timpul acordat și interesul manifestat și dorim ca, în cele ce urmează, să îți furnizăm cât mai multe informații utile privind produsele de credit oferite de instituțiile de credit din România, modul în care acestea sunt acordate și categoriile de costuri atașate lor, precum și alte informații necesare în acest proces. Vom parcurge împreuna pașii pentru identificarea tipului de credit potrivit, solicitarea și contractarea unui credit, inclusiv unele sugestii pentru un demers cât mai simplu, corect și fără griji.

accesarea-unui-credit-600

Pasul 0. Este acest credit necesar?

Înainte de a solicita orice fel de facilitate de creditare (fie că vorbim de un credit ipotecar, de consum, card de credit etc.), primul pas recomandat este o analiză serioasă a nevoii de a contracta acel produs. Provocarile economice din anii trecuți au constituit pentru multi dintre noi o încercare din punct de vedere financiar și ne-au adus tuturor în atenție importanța unei decizii bine chibzuite.

De aceea, înainte de a solicita sau utiliza o facilitate de creditare, răspunde-ți la următoarea întrebare: Este această achiziție (casă, mașină, articol vestimentar etc. ) absolut necesară acum?

Foarte important: analizează cu sinceritate certitudinea veniturilor actuale. Cât de sigure sunt acestea în anul urmator? Sau peste 3 ani? Sau 10 ani?

Pasul 1. Ce produs de finanțare mi se potrivește?

Vom clasifica creditele în funcție de destinația acestora, întrucât la acest moment deja știi pentru ce îți dorești să soliciți facilitatea de creditare:

1. Credite pentru achiziția/ construirea unei locuințe
  • destinate achiziției/construirii primei locuințe (plus alte situații, conform legislației de la data solicitării creditului)
  • se acordă pe maxim 30 ani
  • avansul minim este de 5%, însă poate diferi de la un finanţator la altul
  • garanția Statului Român pentru 40% - 50% din valoarea creditului, în funcţie de prevederile legislative
  • dobânda preferenţială conform legislaţiei în vigoare
  • comision de garantare, datorat FNGCIMM (Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii), prevăzut de legislație
  • destinate achiziției/construirii unei locuințe (pentru cei ce nu îndeplinesc condițiile Programului Prima Casă sau nu doresc achiziționarea/ construirea unei locuințe prin intermediul Programului)
  • se acordă pe maxim 35 ani
  • avans minim de 15% pentru credite în RON și 25% pentru credite în EUR (sau în alt procent în funcție de situațiile prevăzute în legislație)
  • imobilul achiziționat/ construit garantează creditul contractat
  • similar creditului ipotecar, însa nu este necesar ca imobilul achiziționat prin intermediul creditului să garanteze creditul, sunt utilizate alte ipoteci imobiliare, care nu fac obiectul finanțării.
2. Credite de consum

2a. facilități de creditare pentru nevoi personale ne-nominalizate: nu necesită justificarea destinației față de finanțator.

  • util pentru achitarea cheltuielilor neprevăzute sau în lunile în care cheltuielile depășesc veniturile la dispoziție
  • anexat contului de încasare a salariului/ pensiei
  • dobânda se aplică doar sumelor utilizate din descoperit, pentru perioada în care sunt utilizate
  • util pentru cheltuieli frecvente de valoare mică, plătite cu cardul la comerciant (retragerile de numerar sunt comisionate și nu se acordă perioadă de grație de la perceperea de dobanda)
  • mod de funcționare: ciclu de tranzacționare (aproximativ 30 de zile în care efectuezi cumpărăturile), urmate de o perioadă de grație (până la aproximativ 30 de zile, în care să rambursezi suma cheltuită sau suma minimă de rambursat)
  • eficient în cazul rambursării integrale a sumei împrumutate în cursul fiecărui ciclu de finanțare până la scadența lunară (dobândă 0%);
  • chiar și în cazul nerambursării integrale, necesită rambursarea lunară a unui procent a sumei împrumutate (în general, cel puțin 2,5% din suma împrumutată);
  • atenție! în cazul nerambursării integrale până la scadență, dobânda este mai mare decât cea în cazul unui credit de nevoi personale (află de la început DAE aplicabil, cât și celelalte taxe și comisioane aplicabile);
  • în cele mai multe cazuri, prezintă beneficii suplimentare (asigurări de călătorie, reduceri la diferiți comercianți, programe de recompense);
  • unii finanțatori oferă opțiunea mai multor rate fixe fără dobândă.
  • util pentru cheltuieli mai consistente ce se pot rambursa pe o perioadă de timp mai îndelungată (până la 5 ani)
  • se achită în rate lunare
  • dobânda este, în general, mai avantajoasă decât în cazul unui card de credit sau în cazul unui descoperit de cont.
  • util în cazul în care vrei să împrumuți o sumă mai mare, pe care să o rambursezi pe o perioadă de timp mai îndelungată (până la 5 ani)
  • se achită în rate lunare
  • se garantează și cu ipoteca constituită în favoarea Băncii asupra unuia sau mai multor imobile aflate în proprietatea ta sau a unor terți.
  • dobânda este, în general, mai avantajoasă decât în cazul unui credit pentru nevoie personale fără ipotecă.

2b. credite pentru nevoi personale specifice/nominalizate: credite acordate pentru scopuri specifice, a căror utilizare se face pe baza documentelor justificative (facturi etc.), de obicei prin plata direct către furnizor. În unele cazuri, necesită ipotecarea bunurilor mobile achiziționate (exemplu: creditele pentru achiziție autoturisme).

  • credite pentru studii;
  • credite pentru scopuri medicale;
  • credite pentru achiziție autoturisme;
  • credite pentru achiziționare sisteme de încălzire;
  • creditele garantate pe întreaga perioadă de derulare, cu garanție de tip depozit colateral; creditele care se rambursează din subvenții.
  • etc.

O altă categorie de credite sunt creditele acordate pentru refinanțarea unor facilități contractate anterior, pe care le vom discuta într-un material dedicat.

Pasul 2. Ce sumă aș putea împrumuta?

Chiar independent de decizia de a solicita un credit, e important ca fiecare dintre noi să autoevaluăm periodic cu sinceritate nivelul veniturilor și cheltuielilor, pentru a identifica posibilitatea reducerii cheltuielilor și de a economisi din timp pentru evenimente neprevăzute sau pentru etapa pensionării. Cu atât mai mult, înainte de a solicita un credit, îți recomandăm să determini realist posibilitatea de a achita lunar obligația de plată suplimentară.

Desigur, la momentul prezentării la Bancă, suma maximă pe care o poți achita lunar va fi determinată de reprezentantul bancar, pe baza informațiilor și documentelor pe care le furnizezi și a normelor de creditare proprii, cu respectarea legislației în vigoare.

Pasul 3. Cum decid care produs din piață este cel mai avantajos pentru mine?

Precum în cazul oricărei achiziții, este foarte important să fii bine informat(ă). Consultă cu atenție ofertele cât mai multor finanțatori, pentru a o identifica pe cea mai potrivită pentru tine.

Când compari costurile, e indicat să ai în vedere compararea DAE (Dobânzii Anuale Efective). DAE reprezintă costul total al creditului calculat sub forma unui procent anual în care sunt incluse atât dobânda, cât și comisioanele aferente acestuia (respectiv, comisionul de analiză și comisionul de administrare credit). Pentru a corela corect DAE în compararea creditelor, este foarte important ca acest indicator să fie calculat pentru aceeași sumă împrumutată și același termen de rambursare și aceeași modalitate de rambursare la nivelul tuturor ofertelor comparate. Pentru a fi sigur(ă) că obții o comparație relevantă, utilizează un calculator DAE pus la dispoziție de pagini de internet independente de comparație sau chiar pe paginile de internet ale băncilor, în care introduci pentru fiecare produs toate costurile identificate și determini valoarea DAE aferentă sumei și perioadei de finanțare dorite. Pentru un credit de 150.000 lei pe o perioada de 30 de ani, o diferență de DAE de doar 0,1% (de la 4% la 4,1%) poate crește suma pe care trebuie să o rambursezi pe toată perioada de creditare cu peste 3.000 lei.

Tipurile de costuri incluse în DAE pe care un finanțator le poate percepe, în conformitate cu prevederile OUG 50/2010:

  • dobânda;
  • comision de analiza dosar;
  • comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent.

În situația în care banca nu cunoaște anumite costuri care sunt percepute de către terți, acestea nu intră în calculul DAE, însă și acestea trebuie avute în vedere (costurile legate de asigurări sau garanții):

  • costuri pentru evaluarea/verificarea rapoartelor de evaluare a bunurilor imobile/mobile admise în garanție;
  • primele de asigurare aferente polițelor de asigurare;
  • costurile notariale etc

De asemenea, în cazul în care decizi să rambursezi anticipat un credit cu dobândă fixă, Banca poate solicita plata unui comision de rambursare anticipată. Banca poate percepe și un comision unic pentru servicii prestate la cererea ta în legatură cu derularea creditului (acesta nu este inclus în DAE, întrucât se percepe numai daca soliciți anumite servicii în mod expres pe parcursul derulării creditului).

Ia în considerare și ceilalți factori (termenul de acordare, garanțiile solicitate, perioada de grație, veniturile acceptate etc.).

Consultă informațiile disponibile pe paginile de internet ale băncilor și solicită informațiile necesare prin Call Center-ul fiecărei instituții sau printr-o vizită la sediile acestora. Pe baza informațiilor furnizate de tine, Banca poate efectua o pre-analiză și poți afla cu titlu orientativ valoarea creditului pe care îl poți accesa, perioada de finanțare și nivelul ratei lunare.

Ca element suplimentar, din ce în ce mai multe bănci oferă costuri mai avantajoase clienților care încasează venituri în conturi deschise la respectiva instituție de credit, deci și acesta este un factor pe care îl poți lua în considerare.

Pasul 4. Ce documente trebuie să prezint Băncii?

Pe baza informațiilor primite la pasul anterior, poți să identifici unul sau mai mulți finanțatori cu care dorești să continui procesul de creditare, cărora să te adresezi cu o documentație completă, în vederea primirii unei oferte ferme.

In general, documentația solicitată de Bănci cuprinde, dar fără a se limita la acestea:

  • actul de identitate în original, o copie a acestuia fiind depusă la Bancă;
  • o dovada a veniturilor salariale:
    • acordul de consultare si prelucrare a informatiilor din bazele de date
      ale MFP - ANAF
         sau:
    • adeverința de salariu tip furnizată de Bancă, emisă și completată corect de Angajatorul tău (și al celorlalți codebitori, daca este cazul), nu mai veche de 30 de zile
  • alte documente care certifică nivelul veniturilor tale

Adițional, în cazul creditelor cu garanții imobiliare:

  • acte de proprietate asupra bunurilor aduse în garanție și extrasul din Cartea Funciară în termen de valabilitate aferente bunului adus în garanție.

Pe lângă aceste documente, vei completa și semna:

  • cererea de credit;
  • acordul de consultare la Centrala Riscului de Credit și de transmitere, prelucrare și consultare a informațiilor de risc la Biroul de Credit.
  • În funcție de reglementările interne ale fiecărui finanțator și de tipul creditului solicitat, pot fi solicitate și alte documente sau unele dintre cele de mai sus pot să nu fie solicitate. De aceea, îți recomandăm o discuție cu un reprezentant al Băncii pentru lista completă a documentației.

Pasul 5. Când primesc un răspuns și care sunt pașii următori?

Pe baza documentelor solicitate și depuse, Banca determină, în cel mult 30 de zile, eligibilitatea ta pentru un credit și îți poate furniza o ofertă de credit. Vei primi din partea Băncii formularul Informații standard la nivel european privind creditul pentru consumatori. Acest formular conține toate informațiile necesare pentru o decizie bine informată și este foarte important să îl parcurgi cu atenție. In cazul în care ai neclarități, solicită informații suplimentare.

Odată ce ai decis să accepți oferta unei Bănci, aceasta va fi formalizată printr-un contract de credit, alături de contracte accesorii pentru ipoteci (dacă este cazul). Contractul de credit va guverna relația contractuală până la rambursarea integrală a creditului, deci parcurge-l cu atenție și semnează-l doar odata ce ai certitudinea că ai înteles clauzele incluse în acesta, în special cele care vizează costurile și obligațiile.

Vei primi și graficul de rambursare al creditului (în cazul creditelor cu rambursare în rate). Pastrează-l și asigură-te că plătești la termen fiecare rată. In cazul creditelor cu dobândă variabilă, valoarea dobânzii poate varia în funcție de indicele de referință în maniera precizată în contractul de credit, așa încât urmărește evoluția acestuia astfel încât să știi în orice moment valoarea actualizată a ratei lunare în funcție de valoarea acestui indice, conform contractului semnat. Oricum, banca te va informa la momentul în care dobânda se va modifica.